Archive for the ‘Trafic’ Category

pleacă în lume cu cine vrei tu, dar cursa să fie blue air :)

Septembrie 9, 2010

Alarma telefonului deja mă enerva. „Beep beep beep beep beep beep go the horns in the cars in the street… wait wait wait wait wait wait for the time it takes a heart to mend a break…” Cine mi-a pus melodia asta ca alarmă???

Eram deja la a șasea sau a șaptea „amânare” când am auzit vocea adormită a Mădălinei: „Pisi, ai un avion de prins!!!” Am trecut rapid peste faza „pisi”, nu era momentul să înghit în sec așa cum fac de fiecare dată când aud cuvântul. Am trecut și peste toate urmele petrecerii de aseară: pahare (aproape) goale, cutii de pizza, CD-uri, cărți de joc, pietre de rummy și tone de coji de fistic. Eram în baie, singur în fața oglinzii și mi-am spus că trebuie să îmi revin. Totul mersese prea bine până atunci: îmi rezolvasem în timp record problema găsirii cazării în Viena pentru perioada facultății, cumpărasem biletul de avion cu 5-10 minute înainte să se ducă (definitiv și irevocabil) acumulatorul laptopului, prinsesem un preț extraordinar la Blue Air ținând cont că nu m-am grăbit deloc și am așteptat ultima sută de metri. Nu trebuia să stric tot, așa că am făcut un duș rece, mi-am luat blugii și tricoul din grămezile de haine de prin dulap, rucsacul și am ieșit.

Cinci minute mai târziu eram în U6 și savuram un energizant luat de la automatul de pe peron. Încă mai aveam abonament de o săptămână așa că nu a fost nevoie să socializez și cu automatul de cartele de metrou. În tren, eram înconjurat de un grup de turiști mexicani trecuți de prima tinerețe care făceau planuri, citeau informații din ghidurile despre Viena în spaniolă și făceau trasee cu pixul pe hărțile gratuite ale orașului. La Handelskai am scăpat unii de alții, eu am mers spre peronul de unde puteam lua S7 spre centru. Am reușit să îmi iau un tichet de la automat și încă un energizant și m-am dus să mă uit pe mersul trenurilor. Oare mi se întorsese norocul? Se pare că da, am pipăit hârtia albă și am urmărit liniile negre pentru a fi sigur că e vorba despre trenul meu. În 2 minute aveam S7 și chiar nu m-am mirat când l-am văzut sosind cu o punctualitate de invidiat. Vagoanele erau goale, mult prea goale pentru o dimineață obișnuită. La Pratestern a venit „nașul” pentru a verifica legitimațiile de călătorie, lucru rar întâlnit în Viena, așa că merită amintit. De la Wien Mitte s-a animat și trenul nostru, fiindcă au urcat o mulțime de turiști cu geamantanele lor. Mulți și-au deschis laptopul, alții vorbeau despre avioane, întârzieri, bagaje de mână și dimensiuni ori restricții privind conținutul acestora sau pur și simplu despre cât de bine s-au simțit în Austria.

Aproape că ațipisem când am auzit vocea din tavan: „Next stop: Flughafen Wien, Vienna International Airport”. Mi-am luat rucsacul, am început să alerg prin mulțimea pestriță de călători care mergeau parcă prea încet pe fundalul verde al reclamelor CAT, am evitat supermarketul deși mai simțeam nevoia unui energizant și m-am trezit în scurt timp în fața Terminalului 1A al aeroportului din Viena. Am reușit să fac check-in (doar cu buletinul) în ultima clipă și am mers la îmbarcare. Și aici a fost suficient doar buletinul, nu m-au pus să scot chestiile din rucsac (erau tone de ciocolată acolo), dar nu am scăpat fără a renunța pentru moment la ceas și curea.

Zborul a fost extrem de lin, am luat un sandwich care mi s-a părut delicios și am făcut cunoștință cu Andreea, o tipă care făcea masterul în turism. Din vorbă-n vorbă, am ajuns să discutăm despre companiile aeriene low-cost în general, dar și despre Blue Air în special. Principalul dezavantaj pe care l-am recunoscut amândoi a fost lipsa posibilității check-inului on-line, care m-ar fi salvat poate pe mine de dimineață de jogging dacă aș fi putut merge direct cu boarding passul la controlul de securitate și apoi la poarta de îmbarcare (asta dacă aș fi găsit un alt PC de unde să fac asta, fiindcă eu aveam un laptop de-a dreptul decedat). Apoi am discutat despre agențiile Blue Air și am ajuns la concluzia că o companie low-cost ar trebui să fie doar pe net, dar am abandonat subiectul în momentul în care ne-am amintit că în România rata de utilizare a cardurilor pentru plăți electronice este mult sub media Uniunii Europene. Totuși, am fost de acord că încrederea în plățile on-line o să crească și la noi, așa că ar trebui luată o astfel de decizie în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat. Compania și-ar reduce costurile cu agențiile (salarii, chirii, promovare), iar în acest fel s-ar putea reduce și costurile biletelor de avion (promoții de tipul „happy hour” mai dese sau sandwich gratuit în avion). O altă idee despre care am discutat și care mi s-a părut extrem de interesantă a fost promovarea destinațiilor din România de către Blue Air prin oferte de genul „3 zile la București pentru X euro” (unde X poate varia în funcție de data la care se face rezervarea, cu cât se apropie cu atât prețul crește, ca și la biletele de avion). În suma X clientul ar putea primi zborul, asistență turistică (hărți interactive pe site și ghiduri care se pot imprima), transport public nelimitat pentru 72 de ore (metrou, autobuz, tramvai) și cazare. Pentru cazare există deja un parteneriat cu Booking.com, dar ar putea fi găsite și hoteluri care să fie partenere directe Blue Air. S-ar putea „inventa” și Blue Bus-ul (bluebus.ro văd că nu e al nimănui) care să ducă turiștii de la aeroportul Băneasa la hotel…

Din vorbă în vorbă, de la check-in on-line la autobuzele albastre am ajuns la București. Cu 10 minute mai devreme. Nu mi-a plăcut niciodată Băneasa, dar are un avantaj mare față de celălalt aeroport de la Otopeni: este mult mai aproape de centru. Companiile care îl folosesc (în cazul nostru Blue Air), ar putea anunța că au ca aeroport de plecare/destinație unul din oraș, nu dintr-un oraș învecinat. „Noi aterizăm chiar în București, nu în apropiere” ar suna interesant.

De la acel zbor a trecut ceva vreme, între timp se poate tipări boarding pass-ul de acasă. Nu m-ar mira ca data viitoare să văd la Băneasa niște autobuze albastre cu destinația „Centru” și în stațiile de metrou din Viena să văd pachete turistice de 3 zile în București de la compania care aterizează în oraș, nu în zonă.

Și mi-am mai amintit ceva: melodia „Beep beep” ajunsese ca alarmă fiindcă Mădălinei îi place mult de tot. Atunci nu aveam de unde să știu, între timp ne cunoaștem mai bine.

Acest articol participă la concursul Blue Air despre care am citit la Arhi.

Anunțuri

am păşit pe lună

Aprilie 2, 2009

Astă-seară am aterizat cu maşina pe Lună. Şi am condus vreo 25 de kilometri pe Lună. Am reuşit să ajung acolo plecând pe drumul de la Giurgiu la Bucureşti, autostrada selenară  începând cu vreun kilometru înainte de intrarea în Adunaţii Copăceni şi terminându-se la intrarea pe Şoseaua Giurgiului din Bucureşti. Drumul este chiar mai prost decât Calea Bucureşti din Giurgiu. 😦

Bineînţeles că la întoarcere am ieşit din Bucureşti prin Rahova, cartierul pe unde se conduce haotic şi am condus pe „şoseaua morţii” Bucureşti – Alexandria până la Ghimpaţi, după care am făcut stânga şi am ajuns la Giurgiu. Mergând pe o şosea de pe Pământ, nu pe o autostradă de pe Lună.

Ar mai fi o variantă Bucureşti-Mihăileşti, apoi stânga pe DJ până la Adunaţii Copăceni, dar tot trebuie să traversezi localitatea, adică vreo 3 kilometri de cratere.

mâine

August 8, 2008

Mâine (de fapt azi, e ora 0) o să fac drumul Giurgiu-București și retur cu trenul. V-am mai spus că e aproape imposibil, dar o să mă încumet. Nu mai am chef să le mai dau 30 de lei celor de la Leon Trans pentru a-mi risca viața în autobuzele conduse de șoferii lor isterici. O să aleg ceva clasic.

impresii de seară

August 6, 2008

Aseară m-am întâlnit întâmplător cu doi vechi amici undeva în zona parcului de la Spital (Mihai Viteazul am înțeles că e denumirea unanim acceptată de giurgiuveni, fiindcă doar e pe bulevardul cu nume de voievod). Era trecut de 10 seara, afară era răcoare, ne-am decis să ne așezăm pe o bancă și să mai stăm 5 minute de vorbă despre întâmplările din trecutul comun și despre eventualele planuri de viitor. Astfel, am aflat de la ei că în Giurgiu nu există locuri de muncă pentru tinerii absolvenţi de facultate şi că singura şansă e să facă pe dracu’ în patru şi să plece cât mai repede la Bucureşti.

Probabil altfel gândeau cei 4 tipi de pe banca de alături, fiindcă erau extrem de veseli (deşi nu păreau sub influenţa băuturilor alcoolice), ascultau manele la telefonul mobil, povesteau de experienţele amoroase cu fete de 15 ani şi încercau să îşi explice unul altuia de ce e important să ai maşină în Giurgiu.

Frate, te vede lumea mai bine. Orice maşină ai, în Giurgiu laşi impresie bună. Mai ales dacă mai ai bani să îţi pui şi vreun spoiler sau sa îţi pui folii pe geamuri…

M-am convins cine erau cei patru. Cei care merg cu Daciile lor vechi cu sigla Nike pe lunetă prin centrul oraşului şi te claxonează dacă nu pleci de la semafor când cronometrul mai arată 2 secunde. Sau care ocolesc limitatoarele de viteză trecând peste linia continuă, direct pe contrasens, chiar dacă mă văd venind hotărât spre ei.

stop detectoarelor

August 5, 2008

Teoretic, în Giurgiu poți depăși oricât de mult viteza legală, fiindcă poliția nu utilizează momentan niciun aparat radar, din informațiile preluate de pe site-ul propriu.

Totuși, e de admirat ceea ce fac polițiștii giurgiuveni împotriva celor care conduc fără permis sau se află sub influența băuturilor alcoolice, așa cum reiese din comunicatele de presă de pe site-ul lor.

șofer de taxi

August 5, 2008

Numele lui este Costi și e șofer de taxi de puțin timp. Conduce un Seat și se simte stăpân peste străzile din oraș. Pentru el nu exista linie continuă, limită de viteză, semnalizare sau alte reguli a căror încălcare ar aduce puncte în permisul oricărui conducător auto amator. Oare pe când o campanie de disciplinare a taximetriștilor, domnilor polițiști de la rutieră? Nu mai fiți așa toleranți cu taximetriștii, fiindcă li s-a urcat de tot la cap.

european de giurgiu

August 5, 2008

E85-ul e drumul ăla care merge de la Giurgiu la București, ăla pe care cel mai întâlnit semn e „Cedează trecerea”, fiindcă sunt o mulțime de sensuri giratorii unde tu, călător pe drum european, trebuie să îi acorzi prioritate lui Dorel de la Uzunu care a ieșit cu tractorul de pe uliță și are chef să se învârtă în sens sau lui Pompilian cu Dacia lui din 1900 toamna care iese de pe un drum lăturalnic din Călugăreni și merge la București pentru a alimenta cu marfă de la Selgros-ul din Berceni buticul familiei.
De câteva zile, avem încă un sens giratoriu, de data asta în oraș, chiar acolo unde drumul care iese din oraș se intersectează cu europeanul ce vine dinspre vamă, lângă benzinăria Mol.

Aștept cu interes următoarea apariție de acest gen, cel mai probabil la intersecția unde TIR-urile sunt obligate să ocolească orașul prin Oinacu. Nu știu nimic, doar o premoniție.

cod galben

August 4, 2008

Realitatea ne anunță că mâine o să murim de cald: în Giurgiu se instaurează cod galben de caniculă. Temperaturile vor ajunge la 37-38 de grade, iar indicele de confort termic ar putea depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Între timp, de la Muntenia TV am aflat că Poliția Rutieră a pornit o campanie de disciplinare a pietonilor în municipiu, iar cel mai periculos bulevard din oraș este Mihai Viteazul (în special porțiunea de la Autogară-Interex). Poate cu ocazia asta or să își dea seama și polițiștii noștri de la circulație că sunt și alte lucruri mai bune de făcut pentru un trafic civilizat decât să stea la pândă cu radarul în Solenze albe neinscripționate cu însemnele Poliției.

viitor începător

August 4, 2008

Ionuț are mâine examenul pentru permisul de conducere. Din câte a înțeles el (deși nu era așa sigur), vor da examenul pe calculator, pentru a elimina eventualele erori de corectare ale vechilor „șabloane” polițienești.
Eu mi-am luat permisul acum patru ani, tot pe la începutul lunii august, pe o căldură asemănătoare. La 8 dimineața eram la fostul poligon al poliției (care nu e situat chiar în centru), am dat „sala” (26/26, doar n-am avut altă ocupație vara aia) după care a trebuit să așteptăm în soare vreo 2-3 ore să vină polițistul (parcă „nea Petrișor” îl strigau toți pe bietul om care avea ingrata misiune să strige numele celor care erau nevoiți să se prezinte și data viitoare). Apoi a trebuit să mergem cu toți în zona sensului giratoriu de la Piața Sf. Gheorghe, unde se susținea pe vremea aia proba practică. Am luat fără emoții și îmi aduc aminte și acum cât de bună a fost berea de după examen 🙂 .
Multă baftă mâine, Ionuț!

impresii de vară

August 4, 2008

E trecut de 8 și în Giurgiu sunt 35 de grade Celsius. O fi de la căldură?

Note to self: Mâine soarele răsare la 6 și 8 minute. Poate prinzi răsăritul în Port.