Archive for Decembrie 2008

marea debarasare

Decembrie 3, 2008

Populaţia care deţine echipamente electrice şi electronice vechi, defecte sau pe care nu le mai foloseşte le poate scoate în stradă sâmbătă, de Moş Nicolae, ca să fie ridicate în cadrul etapei din decembrie a campaniei „Marea debarasare”, a anunţat Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD).

Giurgiu face parte din cele 20 de judeţe care participă la această etapă a Marii debarasări.

Dacă avem prin casă aspiratoare, aparate de călcat, frigidere, congelatoare, maşini de spălat, de gătit sau maşini de cusut, sobe electrice, cuptoare cu microunde, aparate electrice de încălzit, aparate de aer condiţionat, echipamente IT, aparate radio şi televizoare, unelte electrice şi electronice, echipamente de iluminat şi alte stricăciuni, e timpul să renunţăm la ele.

Poate aşa scăpăm şi noi de renumele prost.

Voi cu ce veniţi la debarasarea asta?

Anunțuri

and the winner is…

Decembrie 2, 2008

Cine va fi premierul? 🙂

M-am tot săturat de întrebarea asta. I-am ascultat pe toţi analiştii politici din ţară… Oare ce crede giurgiuveanul nostru Stelian Ogică (celebru analist 6/49)?

De la domn’ Ogică n-am scos vrea multe varinate de guvern, în schimb am primit cîteva variante la LOTO. Dar să nu fim răutăcioşi, că ceva opţiuni politice tot are omu’. Pe primul loc, Ogică ţine cu pedeleuuu’, pe doi cu peneleuuu’ şi la o sută de kilometri distanţă, în spate, cu pesedeuuuu’ la pachet cu Năstase şi Iliescu care i-au furat milionul. La un guvern PDL a brodit şi premierul, în persoana lui Stolojan, “că e trecut prin viaţă şi e economist”, însă la capitolul minişti în afară de Blaga n-am putut scoate altceva de la el.
Ce ar trebui să facă noul guvern în concepţia lui Ogică? Simplu, dom’le’! Deşi nu are „elemente de politică” şi nu cunoaşte multe despre „convenţia asta economică”, ştie că noi primim nişte bani şi dăm nişte bani, iar ca să primim trebuie să îndeplinim nişte condiţii. Ei bine, aia trebuie să facem! Acum, dacă Ogică ar fi prim-ministru, are face „un guvern super cool”, ar „lucra” consilierii, ar sta de vorbă cu ei, ar trage concluzii şi ar studia problema. Criza ? N-a simţit-o deocamdata, dar staţi!, că Ogică are un un simţ în plus, ăla cu care bungheşte şi numerele la 6 din 49. Simţul nu i-a dat pace şi le-a spus prietenilor săi să nu mai cumpere teren. Dacă tot vorbim de efecte, hai să ştim şi cauza. Criza a venit datorită factorului imobiliar şi pentru că băncile au dat credit cu buletinul. Dar nu numai, la mijloc mai sînt şi interese politice la nivel mondial, iar criza se va restabili numai după ce toţi aştia îşi vor termina interesele, dar se va restabili totuşi curînd, mai ales că acum există perfecţiune în tehnologie.
Şi acum momentul mult aşteptat, variantele la LOTO: jucaţi între 30-45 şi vor ieşi 4, 5 numere cel putin. Garantează Ogică!

Textul e preluat de aici.

vacanţă de iarnă

Decembrie 2, 2008

Alături de mine (am intrat în vacanţă şi o să postez mult mai des), au intrat în vacanţă şi fotbaliştii giurgiuveani.

La finalul turului, Dunărea ocupă locul 11 în seria B1, la 5 puncte de primul loc retrogradabil (FCM Bacău). A fost unul dintre cele mai slabe tururi ale fotbaliştilor noştri din ultimii ani, dar să sperăm că returul o să ne prindă mai bine.

Reunirea lotului va fi făcută la jumătatea lunii ianuarie 2009.

parlamentarii de giurgiu

Decembrie 2, 2008

Gata, ştim care sunt cei 6 parlamentari de Giurgiu pentru perioada 2008-2012, dacă nu ne trezim cu alegeri anticipate.

Deputaţi:

Colegiul 1: Mădălin Voicu – PSD+PC
Colegiul 2: Victor Boiangiu – PD-L
Colegiul 3: Dan Păsat – PNL
Colegiul 4: Daniel Chiţoiu – PNL

Senatori:

Colegiul 1: Cezar Măgureanu – PNL
Colegiul 2: Vasile Mustăţea – PNL

Aşadar, PNL a obţinut cel mai bun scor (4 din 6 parlamentari), în timp ce celalalte două partide parlamentare au doar câte un deputat. Ca de obicei, UDMR-ul n-a contat la Giurgiu, fiindcă cel mai probabil ungurii n-au ieşit la vot!

Cum prin târg umblă zvonul că PNL-ul nu va participa la guvernare, o să fie cam trist pentru Giurgiu (primar şi preşedinte CJ liberali). Dar să vedem cum evoluează lucrurile…