Aseară m-am întâlnit întâmplător cu doi vechi amici undeva în zona parcului de la Spital (Mihai Viteazul am înțeles că e denumirea unanim acceptată de giurgiuveni, fiindcă doar e pe bulevardul cu nume de voievod). Era trecut de 10 seara, afară era răcoare, ne-am decis să ne așezăm pe o bancă și să mai stăm 5 minute de vorbă despre întâmplările din trecutul comun și despre eventualele planuri de viitor. Astfel, am aflat de la ei că în Giurgiu nu există locuri de muncă pentru tinerii absolvenţi de facultate şi că singura şansă e să facă pe dracu’ în patru şi să plece cât mai repede la Bucureşti.
Probabil altfel gândeau cei 4 tipi de pe banca de alături, fiindcă erau extrem de veseli (deşi nu păreau sub influenţa băuturilor alcoolice), ascultau manele la telefonul mobil, povesteau de experienţele amoroase cu fete de 15 ani şi încercau să îşi explice unul altuia de ce e important să ai maşină în Giurgiu.
Frate, te vede lumea mai bine. Orice maşină ai, în Giurgiu laşi impresie bună. Mai ales dacă mai ai bani să îţi pui şi vreun spoiler sau sa îţi pui folii pe geamuri…
M-am convins cine erau cei patru. Cei care merg cu Daciile lor vechi cu sigla Nike pe lunetă prin centrul oraşului şi te claxonează dacă nu pleci de la semafor când cronometrul mai arată 2 secunde. Sau care ocolesc limitatoarele de viteză trecând peste linia continuă, direct pe contrasens, chiar dacă mă văd venind hotărât spre ei.
