Vacanță? Hmmm… Nu mai plecasem de mult pe undeva “la plimbare”, așa că atunci când m-a sunat Diana ieri după-amiază să mergem pe la Brașov am fost în culmea fericirii. În 5 minute eram deja în fața blocului ei și claxonam. Eram atât de nerăbdător încât nu m-am dat jos din mașină vreo 20 de minute până a coborât ea, chiar dacă oprisem motorul (și implicit se dusese și orice urmă de aer condiționat). Am fost stăpânul șoselelor, am mers cu 170 km/h până la București (mai puțin prin Călugăreni unde a trebuit să reduc la 50, fiindcă pândarii cu radarul erau la datorie), am traversat Bucureștiul într-o goană nebună, fiindcă toate semafoarele se încăpățânau să mă invite cu verdele lor primăvăratec (la Universitate am trecut pe galben, recunosc!), iar la ora 6 fix eram într-o parcare din centrul Brașovului. Diana a trebuit să ia niște cărți de la câteva colege de facultate, le-am lăsat la un suc și am dat o tură prin Piața Sfatului, pe care am găsit-o neschimbată. V-am mai spus că Brașovul e un oraș frumos? 
După câteva minute m-a sunat. Gata, întâlnirea se terminase, își luase cărțile, fetele aveau treabă cu prietenii lor (fiecare cu al ei, presupun!). De acolo am plecat la Predeal (via Poiana Brașov și Râșnov, fiindcă a trebuit să-mi salut rudele de acolo) și ne-am cazat la niște vechi cunoștințe de-ale noastre (acolo unde ne cazăm de fiecare dată când mergem în zonă). Ne-au primit cu muuuultă mâncare, vin bun și distracție, astfel că am petrecut până în zorii zilei de azi.
Chiar când mă pregăteam să merg la somn, pe la 7 și ceva dimineața, m-a sunat Radu că are nevoie să fiu în Giurgiu cel mai târziu la ora 2. Diana deja adormise, așa că m-am apucat să îi scriu un bilețel (o să urmeze un citat din memorie!):
Vezi că a trebuit să plec de urgență acasă. Cu trenul. Când te trezești sună-mă. Ți-am lăsat la nea Sandu talonul mașinii, cheile și cardul de la Rompetrol.
Așa că la ora 9:47 eram în rapidul 826 spre București, vagonul 5, la etaj. Habar n-aveam că rapidul Brașov-București Nord are vagoane supraetajate, trebuie să merg mai des cu trenul! În tren am dat de o mulțime de amatori de muzică rock, care mai de care mai zgomotoși. Credeam că am nimerit în infern, iar eu aveam nevoie ca de aer de 2 ore de somn în vagonul ăsta! De fapt, se pare că nu nimerisem chiar în iad, ci într-un vagon în care vreo 20 de fani Iron Maiden (sper că am scris corect, parcă așa scria pe tricourile tinerilor!) mergeau spre București, la concertul trupei lor favorite. La 12:10, cu două minute mai devreme decât ora oficială, am ajuns din nou pe pământ (dacă Gara de Nord se poate numi astfel) și am dat o fugă până McDonald’s-ul din Gară de unde am luat patru hamburgeri la pachet (nu am vrut nici cartofi prăjiți, nici răcoritoare, deși tipa de acolo - frumușică de altfel – era extrem de mirată că vreau numai chifla umplută).
La 1 fără 5 plecam deja de la Eroii Revoluției, într-un autocar Leon Trans aproape gol (apropo, călătoria de 60 kilometri de la București la Giurgiu cu autocarul costă 15 lei, în timp ce la tren plătisem 27,5 mai de dimineață)… Mi-am savurat hamburgerii, am ascultat știrile Europa FM, după care am adormit. După vreo câteva minute am fost trezit însă de… șofer. Eram la autogară și rămăsesem ultimul în autocar, iar bietul om nu ar fi vrut să mă ia înapoi la București.
M-am uitat mulțumit la ceasul telefonului: mai aveam 10 minute până la întâlnirea cu Radu, iar Diana nu sunase încă. Pesemne că dormea în continuare, pierzându-și astfel încă o zi de vacanță…
august 4, 2008 la 10:52 pm |
Cred c-ai lasat si comentariu